CRITICA DOCUMENTELOR PROPUSE PENTRU ASA ZISUL MARE SINOD: O altă scrisoare, mai analitică, a ÎPS Ierotheos Vlachos către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
De fapt, se înțelege că aceasta era prima scrisoare către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei
Scrisoare către Sfântul Sinod al Greciei cu privire la textele propuse spre aprobarea viitorului Mare şi Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe
Sfânta Mitropolie
a Nafpaktosului şi Sfântului VlasieNafpaktos, 18 ianuarie 2016
Către Sfântul Sinod
al Bisericii Greciei
Ioannou Gennadiou 14
115 21 AthenaPreafericirea voastră, preşedinte al Sinodului,
În urma sesiunii din luna ianuarie a Sfântului Sinod, ne-au fost înmânate textele ce au fost pregătite pentru viitorul Sfânt şi Mare Sinod şi pregătesc viitoarea întrunire a Sfântului şi Marelui Sinod în ziua Cincizecimii în acest an (2016), în absenţa unor evenimente neprevăzute.
Printre acestea se află şi textele pregătite de cea de-a 5-a Întâlnire pre-sinodală pan-ortodoxă care a avut loc la Geneva între 10 şi 17 octombrie ale anului trecut (2015), în aceeaşi perioadă de timp cu propriul nostru Sinod.
Textele-decizii au fost:
- „Autonomia şi modalitatea în care este acordată”;
- „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”;
- „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea modernă”;
- „Importanţa postului şi aplicarea lui astăzi”.
În scrisoarea către Preafericirea voastră care însoţeşte aceste documente, semnată de Mitropolitul Ieremia al Elveţiei, Secretar al Pregătirilor pentru Sfântul şi Marele Sinod, şi datată 5.11.2015, se afirmă: „Pentru adeverirea deciziilor reprezentanţilor dumneavoastră, care au fost transmise personal, textele propuse au fost ataşate astfel încât Biserica dumneavoastră sa fie informată, să le ia în consideraţie aşa cum se cuvine şi să ia deciziile pertinente”.
Astfel, pe lângă ratificarea deciziilor de către reprezentanţii Bisericii noastre si informarea acesteia, aceste texte au fost trimise şi pentru a obţine puncte de vedere şi decizii relevante din partea Bisericii noastre, adică de la Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi ai ierarhiei Bisericii Greciei. Se înţelege, atunci, că aceste texte-decizii trebuie date membrilor ierarhiei noastre pentru a fi discutate, pentru că Biserica va lua decizii pentru acceptarea şi votarea acestora, cu votul pe care-l deţine, la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Două dintre aceste subiecte, anume „autonomia şi modalitatea în care este acordată“, precum si „importanţa postului şi aplicarea lui astăzi”, nu ridică probleme serioase. Totuşi, am serioase rezerve asupra subiectelor teologice, ecleziologice şi antropologice din celelalte texte pregătite.
Aici va fi de ajuns numai să subliniez câteva astfel de subiecte, pe care le voi analiza în detaliu la momentul potrivit. Anume:
- Textul-decizie „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” vorbeşte despre înţelegerea pe care o are despre sine şi unitatea ei „Biserica cea Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică” (art.1) şi, după cum se afirmă, „conform naturii ontologice a Bisericii această unitate nu poate fi despărţită” (art.6). Totuşi, în acelaşi timp, documentul vorbeşte despre „dialoguri teologice între diferite Biserici şi Confesiuni Creştine” şi participarea Bisericii Ortodoxe în mişcarea ecumenică „în credinţa că prin dialog ea aduce, astfel, o activă mărturie a plenitudinii adevărului lui Hristos şi a comorilor ei spirituale înaintea celor care sunt în afara ei, urmărind un scop obiectiv – a păşi pe calea spre unitate” (art.6).
Aceasta ridică următoarele întrebări: înseamnă expresia „a păşi pe calea spre unitate” că aceia din afara ei (a Bisericii Ortodoxe) se vor reîntoarce la unitate? Dacă da, cum se poate afirma, în altă parte, că dialogurile teologice bilaterale ale Bisericii Ortodoxe, cu participarea ei la mişcarea ecumenică, are loc „cu scopul de a căuta, pe baza vechii Biserici a celor Şapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor” (art.5)? Cu alte cuvinte, este unitatea Bisericii Ortodoxe luată ca atare sau este căutată pentru că a fost pierdută?
Acest lucru e legat, de asemenea, de subiectul relaţiei Bisericii Ortodoxe cu alte Confesiuni creştine. În timp ce „Biserica Ortodoxă, fiind Una, Sfântă, Catolică [Catolicească/Sobornicească] şi Apostolicească Biserică, în conştiinţa ei eclezială profundă crede cu tărie că ocupă un loc central în problemele legate de promovarea unităţii creştine în lumea contemporană” (art.1), se afirmă, simultan, că „Biserica Ortodoxă recunoaşte existenţa în istorie [istorică] a altor Biserici şi confesiuni creştine care nu sunt în comuniune cu ea…” şi crede într-o elucidare grabnică, mai precisă a „tuturor subiectelor ecleziologice, în special a învăţăturii despre Taine, har, preoţie şi succesiunea apostolică” (art.6).
Aceasta înseamnă că Biserica Ortodoxă recunoaşte celelalte Biserici şi confesiuni creştine, şi din această perspectivă relaţiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici sunt determinate, în acord cu canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext (art. 20).
Întrebare: de ce formularea de deschidere „cu restul lumii creştine” se încheie cu formularea „existenţa altor Biserici şi confesiuni creştine”? Există Biserici creştine altele decât Biserica cea Una, Sfântă, Catolicească şi Apostolicească? Mai mult, sugerează evocarea anumitor canoane ale Sinoadele Ecumenice (canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic şi canonul 95 al Sinodului Quinisext) „teologia baptismală” drept baza unităţii Bisericii Ortodoxe cu celelalte „Biserici şi Confesiuni”? După Sinodul Ecumenic Quinisext, nu s-au strecurat de asemenea alte doctrine printre romano-catolici, precum şi alte tradiţii canonice de cult? Este posibil ca decizia Patriarhilor din 1756, conform căreia noi primim heterodocşii în Biserica Ortodoxă prin botez, să fie revocată indirect? Iar aceia care vor continua să creadă conform învăţăturii Sfinţilor Părinţi, vor dezbina unitatea Bisericii şi vor fi „condamnaţi”? (art. 22).
Este necesar, aşadar, ca conţinutul acestui text să fie clarificat mai mult în raport cu titlul său, pentru a nu crea confuzie şi ambiguitate. Deşi titlul este clar: „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, există unele ambiguităţi în conţinut, cum ar fi „recunoaşterea” altor Biserici pe lângă Biserica Ortodoxă cea Una, şi întemeierea unităţii plecând de la divizarea existentă. Este posibil ca această confuzie sa provină din amestecarea a două subiecte de discutat la Sfântul şi Marele Sinod într-un singur text. Cu toate acestea, conţinutul celor două texte trebuie adus în armonie.
- Textul “Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea modernă” prezintă, în general, învăţăturile ortodoxe despre pace, dreptate, libertate, frăţie şi dragoste între popoare şi despre respingerea discriminării rasiale şi de alte forme. Cu siguranţă, Sfântul şi Marele Sinod trebuie să ia o astfel de decizie, de vreme ce trăim într-o lume divizată, fragmentată şi intolerantă şi într-un mediu care este poluat constant în detrimentul omului şi al Creaţiei lui Dumnezeu.
Observ, totuşi, că toate acestea sunt bazate pe o antropologie defectuoasă. În loc ca textul să facă referire la valoarea omului, se referă la „valoarea persoanei umane” (Titlul şi cap.1, art. 4), la „sacralitatea persoanei umane” (Cap. 1, art.3), la „valoarea înaltă a persoanei umane” (Cap. 1, art.5) şi în alte locuri.
Desigur, la începutul documentului se afirmă că „în termenul «persoană» este condensat conţinutul creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Cap.1, art. 1). Totuşi, se continuă prin afirmaţia că „sacralitatea persoanei umane”, care decurge din crearea omului după chipul lui Dumnezeu, şi din misiunea lui din planul lui Dumnezeu pentru om şi lume „a fost sursa de inspiraţie pentru Părinţii Bisericii” (Cap.1, art.3).
Părinţii, totuşi, insistă constant în sublinierea înţelesului termenului de „om”, în timp ce termenul de „persoană”este atribuit lui Dumnezeu. Nu am cunoştinţă de texte patristice care să vorbească despre „sacralitatea” şi „valoarea persoanei umane”, ceva ce este produsul teologiei romano-catolice, aşa cum arată clar Lossky, şi care în realitate este un punct de vedere ce ţine de teologia post-patristică.
Formularea “valoarea şi sacralitatea persoanei umane”din text este asociată cu corelaţia cacodoxă dintre persoana umană ţi comuniunea dintre Persoanele Dumnezeieşti. Documentul afirmă că “unul din cele mai înalte daruri ale lui Dumnezeu pentru persoana umana atât ca purtător concret al chipului unui Dumnezeu personal, cât şi ca membru al unei comunităţi de persoane în unitatea rasei umane prin har, reflectând viaţa şi comuniunea Persoanelor Dumnezeieşti in Sfânta Treime, este darul libertăţii” (Cap.2, art.1).
Acest articol face referire la „comuniunea Persoanelor Dumnezeieşti”, în timp ce terminologia corectă ar fi unitatea şi distincţia Persoanelor Dumnezeieşti. În Dumnezeul Triunic [trei Persoane de o fiinţă], există o comuniune a naturii şi nu o comuniune a persoanelor, de vreme ce persoanele au de asemenea propriile însuşiri ipostatice incomunicabile. De asemenea, problematică este şi afirmaţia că „persoana umană” este „purtatoarea concretă a chipului unui Dumnezeu personal” şi „membru al unei comunităţi de persoane în unitatea rasei umane prin har, reflectând viaţa şi comuniunea Persoanelor Dumnezeieşti in Sfânta Treime” (Cap.2, art.1). Mai mult, [sunt problematice şi] afirmaţiile conform cărora „persoana este asociată cu libertatea şi unicitatea care exprimă relaţia şi comuniunea” (Cap.1, art.1) şi că libertatea este „o componentă ontologică a persoanei” (Cap.2, 3). Dacă ar fi aşa, atunci în Dumnezeu fiecare Persoană ar avea propria libertate, şi astfel unitatea Sfintei Treimi ar fi dezbinată. Dacă „persoana umană”este asociată cu „Persoanele Dumnezeieşti” în text, atunci libertatea persoanei are ca rezultat un punct de vedere cacodox. Mai mult decât atât, τό αὐτεξούσιον, voinţa, este o dispoziţie a naturii, iar nu a persoanei.
Am dat o explicaţie despre acest subiect ierarhiei în octombrie trecut (2015), şi am indicat problemele legate de utilizarea termenului persoană cu privire la om, iar ierarhii nu au mai adus obiecţii cu privire la acest subiect.
Consider că aceste pasaje ar trebui îndepărtate din acest text important, şi că termenul „om” ar trebui folosit în locul celui de „persoană”. Nu există altă exprimare mai bună, care să fie atât biblică cât si patristică şi care să fie perceputa astfel şi de teologii apuseni şi de creştinii de alte confesiuni, care nu sunt obişnuiti cu folosirea termenului de persoană cu privire la om.
Preafericirea Voastră,
Cu respect vă înaintez aceste puţine, dar fundamentale remarci ale mele, pe care le consider importante. Dacă aceste pasaje care exprimă o direcţie teologică modernă a anumitor teologi mai noi, şi care diferă de învăţătura patristică ortodoxă, sunt menţinute, atunci textele emise de Sfântul şi Marele Sinod vor crea variate probleme teologice, pentru că împreună cu toate celelalte, ele vor susţine o teologie care este străină de tradiţia Bisericii. Vor susţine aşa-numita teologie post-patristică şi se va vedea că acesta a fost scopul celor care au aranjat aceste texte.
În încheiere, opinez că textul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine” trebuie modificat astfel încât să exprime clar că Biserica Ortodoxa este cea care este Una, Sfântă, Catolicească şi Apostolicească, şi că dialogul teologic cu lumea creştina se face pentru ca comunităţile creştine din afara ei să se întoarcă la această unitate.
Mai mult, în ceea ce priveşte textul „Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea modernă”, expresia „valoarea şi sacralitatea persoanei umane” ar trebui înlocuită cu expresia „valoarea omului”, iar ceea ce este scris despre comuniunea persoanelor, „unitatea rasei umane prin har, reflectând viaţa şi comuniunea Persoanelor Dumnezeieşti in Sfânta Treime” ar trebui înlăturat.
Scriind cele mai sus, rămân,
Cel mai mic între fraţii întru Hristos,
+ Hierotheos a Nafpaktosului şi Sfântului Vlasie
NOTĂ: Pentru a urmări mai bine unele din obiecţiile ÎPS Hierotheos, sunt utile următoarele texte:
- https://graiulortodox.wordpress.com/2012/04/26/mitropolitul-de-nafpaktos-si-sfantul-vlasie-kir-ierothei-teologia-postpatristica-din-perspectiva-ecleziala-comunicare-sustinuta-in-cadrul-conferintei-%E2%80%9Eteologie-patristica-si-erezie-postpa/
- https://graiulortodox.wordpress.com/2012/10/17/123-confruntare-dura-intre-mitropolitul-ierotheos-vlahos-si-mitropolitul-ioannis-ziziulas-asupra-unor-probleme-cruciale-ale-credintei-noastre/
- http://manastirea.petru-voda.ro/2014/01/28/jean-claude-larchet-antropologia-sfantului-maxim-marturisitorul/
- https://graiulortodox.wordpress.com/2012/02/16/teologie-patristica-si-erezie-postpatristica-conferinta/
Sursa: Dragostea se bucură de Adevăr Editare şi revizuirea traducerii din engleză: Ana Elisabeta
Lăsați un comentariu